Parintele ilie cleopa
Părintele Cleopa este un cioban vânjos, aspru, care a crescut în mănăstire şi a ajuns cea mai respectată figură a ascetismului şi spiritualităţii ortodoxe. Nimeni nu-i este asemenea. Cu o minte strălucită, cu o memorie fabuloasă, cu un suflet uriaş, cu un dar deosebit al vorbirii, acest cioban a devenit o sinteză vie a tuturor Sfinţilor şi Părinţilor răsăriteni.
Este o cascadă de har, de înţelepciune şi putere, ce se revarsă prin rugăciune puternică şi prin cuvânt insuflat de Duhul Sfânt. Nu există un duhovnic mai deplin ca el. Este o personalitate impresionantă, vestită şi peste hotare, căci unii străini au venit să îl întrebe ce-i harul. Dar harul este viu în el, lucrează şi emană din el. În simplitatea lui nu străluceşte decât harul Duhului Sfânt. Este uimitor.
Deşi nu a ajuns în temniţă, a stat ascuns într-un bordei din munţi în toţi acei ani ai furiei ateiste, căci Securitatea îl suspecta de legături cu “Rugul Aprins”.
Părintele Cleopa este dovada vie a omului mistic. Este o personalitate întreagă, puternică, profund umană. Om cu adevărat om. Sfântul umblă printre noi - acesta este sentimentul pe care îl încerci în preajma părintelui Cleopa.
Scris de Ioan Ianolide
Pânã în primãvara anului 1952, Mãnãstirea Slatina a înflorit mult, numãrându-se printre cele mai organizate mãnãstiri din tara noastrã. Acum avea peste 80 de vietuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sãrbãtori sã asculte sfintele slujbe si predica Pãrintelui Cleopa, care misca inimile tuturor. Astfel toate se desfãsurau în pace si cu bunã rânduialã. Însã Pãrintele Cleopa spunea în tainã cãtre ucenicii sãi:
''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihãstria, unde m-am cãlugãrit si am trãit atâtia ani''.
Diavolul însã, care nu doarme niciodatã, nu putea rãbda buna nevointã si armonia monahilor din Mãnãstirea Slatina. De aceea a îndemnat securitatea de atunci sã facã o anchetã amãnuntitã în obstea acestei mãnãstiri. Sosind noaptea,organele de securitate au venit într-un numãr mare, au cercetat si amenintat pe staret si pe cei mai de seamã din mãnãstire. La urmã au retinut pe câtiva dintre ei, în frunte cu Pãrintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc si fratele Constantin Dumitrescu.
Ducându-i la Fãlticeni, i-au anchetat toatã noaptea. Atunci Pãrintelui Cleopa i se reprosa:
''Dumneata sabotezi economia nationalã si spui cã astãzi este Gheorghe, si mâine Vasile si este sãrbãtoare, iar oamenii pun tapina jos si nu mai lucreazã!''
Pãrintele Cleopa însã le rãspundea:
''Cum sã nu spun cã este sãrbãtoare, dacã este scrisã în calendar de Sfânta Bisericã?''
La sfârsit i-au spus pãrintelui sã nu mai facã propagandã religioasã si i-au dat drumul. Ajungând noaptea la mãnãstire, Pãrintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul sãu si, cu sfatul lui, s-a retras în tainã, împreunã cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Muntii Stânisoarei si în alte locuri necunoscute de noi, pânã s-au linistit tulburãrile de la Slatina. Unul altuia se spovedeau si aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împãrtãseau la douã-trei sãptãmâni, ei nefiind împreunã tot timpul. Au stat ascunsi multã vreme în pãdurile din preajma satelor Negrileasa si Ostra, adãpostindu-se la o stânã pãrãsitã si primind alimente odatã pe lunã de la un bun crestin, pe nume Straton.
Multi lupi erau atunci prin Muntii Stânisoarei, dar cei care le aduceau de mâncare nu se temeau de ei, pentru rugãciunile celor doi pustnici tãinuiti.
Dupã întoarcerea sa la Sihãstria, Pãrintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa în munti:
''Când eram prin pãdure, pribeag, mã mai cercetau ''prietenii'' mei, care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ''mosul'' scãpam mai ieftin. Când îl auzeam mormãind, îi aruncam câte un cartof si pleca; dar cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea pânã la usa bordeiului si dacã, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afarã, bucuria ei. Avea ea grijã!Odatã am uitat ceaunul în care fãceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fãrã nici o rusine si a început sã mãnânce. Eu am vãzut-o pe ferestruicã si am iesit afarã. Ea, când m-a vãzut, a dat sã fugã, dar toarta ceaunului i-a cãzut dupã cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi pãrea rãu de ceaun, cã nu mai aveam în ce sã fac mâncare. Fugeam dupã ea si strigam: ''Lasã ceaunul!…'' Dar ea, tot vicleanã. S-a apropiat de o creangã, a agãtat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros cã mi-a rãmas ceaunul!"
Pãrintele Cleopa a fost un om al rãbdãrii si alîndelungii-rãbdãri în toatã viata sa.
Cãci numai prin rãbdare, statornicie si rugãciune a reusit sã creascã atâtea suflete pentru Hristos si a povãtuit ani de zile mãnãstirile încredintate lui.
Fiind urmãrit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura pe nimeni, cãci avea în sufletul sãu pe Hristos si stia cã fãrã rãbdare, fãrã rea pãtimire si ispite nu ne putem mântui. De aceea, când vreun pãrinte venea la el tulburat si-i cerea sfat, el îi amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Mãlãu, care zicea adeseori ucenicilor sãi:
''Ascultã frate: rãbdare, rãbdare, rãbdare… Si când ti se va pãrea cã ai sfârsit-o, o iei de la capãt: rãbdare, rãbdare, rãbdare…
Rãbdare pânã la usa mormântului. Rãbdare pânã la sfârsit, nu pânã la prãsit!''
Scris de Arhim.Ioanichie Balan-Viata parintelui Cleopa Ilie
