Printul Alexandru Ghica
Urmas al familiei domnitoare Ghica si doctor în drept, printul Alecu primeste întâia condamnare în anul 1941. I s-au dat 12 ani de închisoare pentru convingerile sale politice si religioase. Trei ani mai târziu, în 1944, comunistii aveau sã corecteze aceastã situatie printr-o falsã „rejudecare”. Acum avea sã fie condamnat la muncã silnicã pe viatã; asa credeau autoritãtile vremii cã vor sfârsi caracterul si eleganta princiarã.
S-au înselat în privinta printului Alecu Ghica, pentru cã acesta „trece prin temnitele tãrii cu o demnitate si o tinutã moralã de la care nu va abdica niciodatã, cu toate pedepsele si umilintele la care era supus sistematic de conducerea închisorii (la un moment dat a fost trimis ca servitor la o crescãtorie de porci, unde prin firea sa nobilã a câstigat în scurt timp simpatia tuturor porcarilor femei)”.
A reusit sã scape curat, fãrã compromisuri, si din ultima încercare a comunistilor de a frânge caracterele dure: reeducarea aplicatã detinutilor din zarca Aiudului.
Pãrintele Gheorghe Calciu mãrturisea în lucrarea sa autobiograficã cã a primit lectii de bunã-crestere de la printul Ghica:
„Era un om foarte politicos. El te saluta întâi. DeSi noi eram mai tineri, venea el primul Si ne dãdea „Bunã dimineaTa“.
Te întreba: „Îmi dai voie sã mãtur eu astãzi în celulã în locul dumitale?“ Cum sã-i dai voie!? Cum sã-i zici:
„Da, dom’le, mãturã!?“… Dar el insista: „Te rog, te rog!“.
Si-Si era ruSine sã-l refuzi pânã la urmã. Sau dacã era cineva bolnav ori slãbit, printul se scula de dimineatã si mãtura înainte ca acela sã apuce. Si era de o eleganTã în expresie, de o noblete, ceva extraordinar! Nu a fãcut niciun compromis, a avut o demnitate princiarã. si era Si foarte credincios” (Pr.Gheorghe Calciu în Viaţa pãrintelui Gheorghe Calciu).
Si fiicele printului Ghica îsi amintesc cu dragoste de tatãl lor: „Niciodatã tata nu ne-a povestit despre ce a fãcut si a trãit el în închisoare. Târziu am aflat, de la unii si altii… Iar când,dupã venirea lui acasã, încercam sã-i dãruim ceva, sã-i facem o bucurie mãruntã, ne spunea parcã stânjenit: „Nu, nu trebuie, eu nu v-am dãruit vouã nimic…“.
Aceeasi dragoste I-o va arãta printul Alecu Ghica si sotiei sale, care s-a îmbolnãvit de cancer dupã o viatã de luptã pentru cresterea celor trei copii. Nobilul Ghica o va îngriji cu dragoste si devotament pânã la sfârsitul vietii.
