Doctorul Dumitru Uta

 

 

      A fost unul dintre Sfintii temnitelor romanesti, un adevarat doctor fara de arginti, care a stat inchis la Aiud 23 de ani. Era un om cu o profunda credinta in Dumnezeu si o mare daruire fata de semeni.

      Fusese lasat de Dumnezeu si cu un bun chip: inalt, cu ochii albastri, cu o mica chelie si mustata tunsa scurt...

      Dupa ce l-a vindecat pe subdirectorul inchisorii Aiud, Mares, de tifos, doctorul Uta a devenit omul cel mai respectat din inchisoare, chiar de catre conducere. Avea voie sa iasa oricand dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente si se intorcea de fiecare data incarcat, cu saci plini. Toata lumea temnitei ii cerea ajutorul, gardienii si functionarii il chemau frecvent la ei acasa pentru felurite probleme de sanatate ale rudelor si cunoscutilor.

      Astfel a cunoscut-o pe Veronica, fiica unui gardian, pe care a meditat-o la engleza. Veronica a fost atat de impresionata de acest om, incat la asteptat douazeci de ani sa se elibereze. S-au casatorit in 1967. Se pare ca, implinindu-se in cele ale duhului, doctorul Uta nu se mai gandea la casatorie. A facut-o insa numai pentru a-i rasplati Veronicai asteptarea si dragostea. Acesteia i-a devenit, cum va spune ea singura mai tarziu, un adevarat “parinte sufletesc”.

      In inchisoare doctorul Ută uimea cu marea lui putere de munca, uitand sa manance, incat de multe ori cei apropiati il hraneau…

      In timpul epidemiilor era atat de daruit incat lasase toate si asistentii sai, care voiau sa-l ajute, aveau de facut cate o mie de vaccinuri pe zi. Tinea cu evlavie post si dadea celorlalti bucatica de carne ce se intampla sa vina mai totdeauna miercurea si vinerea.

      La un moment dat s-a pus problema sa fie eliberat, pentru buna lui purtare si merite medicale. Insa doctorul Ută a raspuns: “Unde pot fi eu mai mult de folos, aici sau afara?”… Si a ramas in inchisoare.

      A stat in celula un an de zile cu parintele Marcu Dumitrescusi cu Alexandru Stefanescu, care-si aminteste cum impreuna au citit Sf. Scriptura in intregime. Doctorul era cel care citea cu voce tare pentru toti. Doctorul Uta isi fabricase tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care facea interventii chirurgicale cu mult succes. S-au intamplat cazuri cind medicinisti din Bucuresti au venit la Aiud sa invete de la el practica medicala.

      La iesirea din Inchisoare i s-a dat un post de medic intr-un mic sat. Acolo il gaseai toata ziua la “spital”, pe care el singur il dotase. In scurt timp a devenit omul cel mai iubit din toate satele din imprejurimi. Pentru munca lui nu primea nici o plata. Oamenii ar fi vrut mult sa-i multumeasca, sa-i arate recunostinta, numai ca doctorul lor nu manca aproape nimic afara de fructe. Insa nici de acestea nu primea… In cele din urma, satenii au gasit totusi o cale discreta de a-i darui cate ceva: ii desertau in gradina, pe neobservate, traiste pline cu fructe. Si astfel, toata vara si toamna puteau fi vazute, ca-n povesti gramezi de fructe sub pomii din gradinuta doctorului Uta.

      Securitatea s-a alarmat de popularitatea ce-o castigase. S-a hotarat de sus ca doctorul sa i se dea post in Bucuresti, ca astfel sa i se piarda “aura”… Doctorul a cerut Spitalul 9, neurologia. Nu i s-a dat voie sa-si dea ultimile examene si a fost tinut astfel pe o pozitie mai umila. S-a impus insa prin marea lui daruire si competenta, incat era numit de toti “doctorul cel mare” - aici il gaseste Veronica prin 67. Vor avea un fiu, Mircea. Dorinta doctorului Uta era ca fiul lui sa-I slujeasca lui Dumnezeu, adica sa devina preot, lucru care s-a si intamplat. A lasat sotiei si fiului aceasta mare invatatura ca mostenire: de a face pentru aproapele, totul, ca pentru Hristos. Asa si-a savarsit “alergarea”, in smerenie, rugaciune si slujirea oamenilor.

(dupa Monahul Atanasie Ştefănescu)